Dacia Logan reprezintă istoria modernă a mărcii Dacia, fiind primul model produs de Renault la Mioveni, de la zero, după preluarea companiei românești. După 20 de ani, piețele acestui model s-au restrâns, iar vânzările s-au diminuat treptat, ceea ce pare să conducă spre finalul vieții lui Logan.
Dacia Logan a fost lansat pentru prima dată în urmă cu exact 20 de ani, fiind dezvoltat pe o platformă nouă, creată de inginerii Renault pe baza platformei Renault Clio
Xavier Martinet, cel care conduce vânzările și marketingul Dacia, a fost prezent la standul mărcii din Paris, în cadrul Salonul Auto din Paris, unde a dezvăluit câteva informații importante pentru viitorul Dacia, printre acestea numărându-se și faptul că nu este exclus ca marca să-și extindă gama, în viitor, dar și că se ia în calcul o posibilă electrificare a lui Logan.
Dacia se descurcă în continuare bine într-o piață aflată în plină furtună, generată de criza de semiconductori, care s-a suprapus peste criza pandemiei de Covid-19. Cu 6 procente creștere, marca românească s-a bazat în primul rând pe Spring, o mașină electrică produsă în China, și pe Jogger, un model nou, lansat în primăvara acestui an. Celelalte două modele populare, Sandero și Duster, au continuat și ele să aibă o cerere ridicată, având creșteri între 1,8 și 5,5 procente. Xavier Martinet, vicepreședinte al Dacia, a oferit mai multe detalii despre cum se descurcă marca românească în acest moment.
Vânzările Dacia au avut un an prost în 2020, însă au contat enorm pentru compania care deține marca românească, Renault Group. Ce nu știe prea multă lume, în acest context, este faptul că modelul Sandero 2, cel care a ieșit din fabricație de curând, a fost cel mai important produs pentru Renault, reușind să limiteze, cu vânzările sale, pierderile grupului francez.
Înmatriculările de autovehicule au continuat să crească și în ianuarie, potrivit datelor DRPCIV, cu 18.111 unități înregistrate, cu 15,56% mai multe față de anul trecut. Segmentul de autoturisme, care acoperă cea mai mare parte din piață, a urcat la aproape 14.000 de unități, cu 19 procente peste nivelul din 2017.
Vânzările de autovehicule (autoturisme și vehicule comerciale) au totalizat 75.288 unități în primele opt luni, în creștere cu 16,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această consolidare a creșterii de până acum este dată și de vânzările mai mari cu 24% înregistrate în luna august comparativ cu luna similară din 2014, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).